5 lucruri mai puțin știute despre pesticide

Despre pesticide se vorbește frecvent, iar părerile sunt împărțite. Adevărul este că majoritatea oamenilor se mulțumesc să reproducă opiniile altora, mai vocali, chiar dacă nu dețin argumente viabile.

Deși avem tendința să ne gândim la pesticide ca fiind caracteristice perioadei moderne, realitatea este că acești compuși chimici au o istorie îndelungată în zonele agrare. În primii ani ai primului mileniu, romanii foloseau sarea pentru a combate buruienile, în timp ce vechii sumerieni controlau insectele cu sulf ars în perioada 2.500 î.Hr.

Mai jos, puteți afla câteva informații pe care s-ar putea să nu le știți despre pesticide - de la lunga lor istorie până la dezvoltarea și testarea lor și gama largă de astfel de produse disponibile astăzi.

1. Ce sunt pesticidele?

Pesticidele sunt folosite pentru protecția plantelor împotriva dăunătorilor. Acestea cuprind erbicidele utilizate pentru combaterea buruienilor, fungicidele folosite împotriva bolilor produse de ciupercile patogene și insecticidele pentru combaterea dăunătorilor.

Tot în categoria pesticidelor intră și biocidele care cuprind dezinfectanții, produsele pentru combaterea dăunătorilor așa cum sunt: rodenticidele, repelenții și atractanții. Astfel, pesticidele pot avea aplicații rezidențiale, de grădinărit sau agricole. Pesticidele cu utilizare agricolă sau produsele pentru protecția plantelor care conțin cel puțin o substanță activă și se folosesc pentru:

- protejarea plantelor împotriva atacului bolilor, dăunătorilor și a buruienilor;

- influențarea gradului de creștere a plantelor;

- o conservare mai bună a produselor obținute;

- gestionarea sau împiedicarea creșterii plantelor nedorite.

După natura lor chimică, pesticidele pot fi: anorganice sau minerale, organice de sinteză, organice naturale, organo-minerale.

Biopesticidele sunt ingrediente derivate din materiale naturale și au adesea un nivel de toxicitate mai scăzut decât omologii lor, dar, pentru eficacitate necesită aplicarea unor cantități mai mari de produs.

2. O scurtă istorie a pesticidelor

Prima documentare a utilizării pesticidelor este legată de popoarele sumeriene din Irakul modern. În jurul anului 2500 î.Hr., sumerienii au folosit compuși de sulf pentru a respinge și a ucide insectele. Cam în aceeași perioadă, fermierii egipteni și cei chinezi combinau ierburi și uleiuri pentru a obține același efect. Până în 300 î.Hr., chinezii plantau culturi în momente specifice pentru a evita dăunătorii și foloseau dușmanii naturali ai dăunătorilor pentru a-i respinge.

Până în anii 1600, fermierii foloseau infuzii de tutun, utilizând nicotina ca agent de respingere a dăunătorilor, dar și alte ierburi. La sfârșitul anilor 1930, pesticidele sintetice erau dezvoltate din petrol, gudron din cărbune și alți compuși anorganici.

3. Cât de periculoase sunt pesticidele?

Pesticidele sunt concepute pentru a combate un organism viu și, din această cauză trebuie manipulate și utilizate cu grijă. Industria produselor de protecția plantelor este una dintre cele mai reglementate din lume. În evaluarea unui pesticid propus pentru autorizare sunt examinate o varietate de efecte potențiale asupra sănătății umane și asupra mediului. Producătorul trebuie să răspundă întrebărilor în ceea ce privește identitatea ingredientelor, compoziția, efectele adverse potențiale și efectele asupra mediului.

Pentru a aduce un nou produs pe piață o companie din domeniu cheltuie peste 280 de milioane de dolari și parcurge o perioadă de aproximativ 11 ani pentru a autoriza un nou produs. Numai pentru a determina efectul asupra sănătății umane se fac 56 de teste și toate sunt eliminatorii. Astfel, consumatorii pot avea încredere că produsele, deși letale pentru unele organisme vii, în dozele recomandate, au fost testate pentru siguranța lor pentru oameni.

4. Organic, ecologic sau convențional?

Este esențial pentru consumatori să țină cont de faptul că substanțele organice, chiar dacă provin din surse naturale și nu sunt sintetice, nu înseamnă că nu pot fi dăunătoare dacă sunt utilizate necorespunzător. Un produs de protecția plantelor, fie că este convențional sau ecologic, are ca unic scop combaterea bolilor, dăunătorilor și a buruienilor.

5. Siguranța pe primul loc

Atâta timp cât există agricultură și producția de alimente la scară largă, producătorii se vor lupta mereu cu dăunătorii. Standardele și măsurile de siguranță de astăzi sunt în vigoare datorită muncii anterioare a cercetătorilor care au căutat în permanență produse și modalități de întrebuințare mai bune și mai sigure. Cei care folosesc aceste produse chimice trebuie să acționeze mereu responsabil, să țină cont de siguranța lor proprie și a celor din jur și să respecte întocmai instrucțiunile de pe eticheta produsului pe care urmează să îl aplice.

Fără produse de protecția plantelor, agricultura, așa cum o știm noi astăzi, ar fi pur și simplu imposibilă. Cu o populație a lumii ce atinge aproape 8 miliarde, sărarea pământului, așa cum procedau romanii în antichitate nu mai este o opțiune.

Informațiile au fost preluate, adaptate și traduse de pe agdaily.com.


Contact

Carmen Botez

Director Executiv

carmen.botez@aiprom.ro


+40 21 231 95 64

Ai putea fi interesat si de

Cu sau fara pesticide

Mai multe detalii

Proiectele noastre

Mai multe detalii

Despre AIPROM


Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România, AIPROM, a fost înființată în 2002 și reprezintă companiile care dezvoltă, formulează și reambalează produse pentru protecția plantelor. AIPROM reprezintă aproximativ 80% din piața de produse de protecția plantelor din România.

Mai multe detalii
Contact